RSS

Arhive pe etichete: singuratate

What….

O coala alba si un pix, atat am nevoie in clipele astea. O coala pe care sa imi astern gandurile…. Ganduri? Nici nu stiu daca e asa, vreau sa scriu, orice, e bine sau rau, sincer nu imi pasa. Sa scriu despre mine, despre lumea din jurul meu, despre frunzele care cad la pamant nebagate in seama de nimeni, apoi urmand sa fie strivite de catre noi, noi oamenii nepasatori, peste care trece timpul intr’un mod alert, despre toamna care se asterne usor peste sufletele noastre. Ma simt un pic influentata de ea, o simt cum patrunde usor in sufletul meu, e rece, e singuratate, e neliniste. Ma caut si nu ma gasesc….

Privesc indelung si nu stiu ce caut, ma pierd in neant apoi revin in realitatea cruda. Schitez un zambet, dar nu stiu de ce, nu e al meu, sau cel putin nu ii gasesc locul in clipele astea, ma simt plutind deasupra tuturor, desprinsa de lumea asta. As vrea un pic de reculegere, cateva zile departe de haosul din jurul meu, mi’e deajuns cel interior.

Cum am ajuns sa nu mai am timp de nimic, sa treaca totul fara sa simt. Nu mi’a ramas nimic, NIMIC! Am inceput sa aberez, dar asta e acum in sufletul meu, starea asta de neliniste, de negasire, de…nici nu stiu ce cuvant e cel mai potrivit. Mi’as dori sa se opreasca timpul in loc pentru cateva secunde, poate asa as reusi sa fac putina ordine. Lumea e prea schimbata, totul e dezordonat, nimeni nu mai face nimic daca nu primeste ceva in schimb, nu mai e timp pentru putina afectiune, nu mai e timp pentru un gest frumos, nu mai e timp pentru nimic….totul e cronometrat, trecem prin viata ca niste roboti.

Un pic de „nebunie” ar schimba ceva poate, daca pentru o zi nu as mai face ce fac zilnic aproape, lucruri pe care sunt obligata intr’un fel sa le fac, pentru binele meu de altfel, oare as gresi, s’ar schimba totul doar pt ca pentru o zi, o singura zi am facut ce am vrut? Cred ca nu, sau cine stie. . . . . .

………………………………………………….

Credinta zugraveste icoanele-n biserici
Si-n sufletu-mi pusese povestile-i feerici,
Dar de-ale vietii valuri, de al furtunii pas
Abia conture triste si umbre-au mai ramas.
In van mai caut lumea-mi în obositul creier,
Caci ragusit, tomnatec, vrajeste trist un greier:
Pe inima-mi pustie zadarnic mâna-mi tiu,
Ea bate ca si cariul încet într-un sicriu.
Si când gândesc la viata-mi, îmi pare ca ea cura
Incet repovestita de o straina gura,
Ca si când n-ar fi viata-mi, ca si când n-as fi fost.
Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost
De-mi tin la el urechea  si râd de câte-ascult
Ca de dureri straine?… Parc-am murit de mult.

Mihai Eminescu , Melancolie
(p.s.:mai sus e parte din poezie, nu toata)

 
Un comentariu

Scris de pe Octombrie 18, 2010 în Uncategorized

 

Etichete: , , , , , ,